Scaun Gheorgheni Borsec Degustarea apelor carbogazoase

Degustarea apelor carbogazoase

Scaun Gheorgheni Borsec Borsec, jud. Harghita

Drumeția pornește de la Biroul de turism, unde vom face o scurtă prezentare a orașului, după care ne plimbăm la izvorul nr. 6. (Lázár). Aici se va face o prezentare privind originea apelor minerale, cum se formează, data captării lor, de unde provin numele. De aici coborâm la izv. nr. 5. (Laszlo), apoi la izv. nr. 3. (Boldizsár) care ulterior a fost numit Madona. De aici ne plimbăm la izvorul Principal și izv. Elisabeta. Aici explicăm faptul că nu se poate vizita camera da captare, deoarece apa celor două izvoare se îmbuteliază. Ne deplasăm la izv. nr. 10 (Kossuth) care a fost captat în 1870. Aici se organizează evenimente culturale, expoziții, dansuri. La cca 300 m se găsește izvorul nr. 11 (Petőfi). De aici intrăm în parcul Natura 2000, unde coborăm la izv. Emese, apoi la izv. Străvechi, care a secat din cauza exploatării carbonatului de calciu. Astăzi, aici funcționează mofeta. În cele din urmă coborăm la izv. Pierre Curie, a cărui apă are în compoziție radiu.

Locul programului: Județul Harghita
Subdestinație: Borsec
Prețul programului: 150 RON/grup

Tururi tematice Izvoare de apă minerală
Contact:
+40745 647 638
farkasali@gmail.com