Scaun Kezdi Băile Balvanyos Băile fetelor Apor

Băile fetelor Apor

Scaun Kezdi Băile Balvanyos Băile Balvanyos, Jud. Covasna

Între staţiunea Băile Bálványos şi Grand Hotel Bálványos se află, la câteva sute de metri depărtare de drum, Locul de scăldat al fetelor Apor. La izvoare se poate ajunge pe o cărare largă, închisă cu o barieră care interzice accesul vehiculelor.

Pe suprafaţa mică, cunoscută sub denumirea de Locul de scăldat al fetelor Apor, întâlnim opt izvoare de apă minerală diferite, apele cărora diferă de la unul la altul. pH-ul acestora oscilează între valorile de 1,82 – 4,28, caracterul lor acid fiind rezultatul acidului sulfuric liber ce se formează în ele. Astfel de izvoare nu mai sunt nicăieri în Europa, fiind vorba de o adevărată raritate mondială. Aceste ape conţin acid sulfuric liber (vitriol), în concentraţie mică. Un fenomen similar se înregistrează în Columbia, în apele râului Rio Vinaigre, din zona vulcanului Paramo de Ruiz, în Columbia, pe insula Java, lângă oraşul Byron din statul New York, în zona Golfului Persic în apropierea localităţii Daulakie.

În cazul ,,Locului de scăldat al fetelor Apor”, vegetaţia moartă din depresiune, arată fenomenul mofetic. Lipsa vegetaţiei, bălţile bolborosind, emanaţiile de gaze forfotind, toate acestea lăsând să se vadă urmele scurgerii apelor acide. Panourile instalate în această zonă se opresc şi asupra oportunităţilor privind folosirea fenomenelor postvulcanice în scopuri terapeutice. Acestea pot fi folosite ca factori terapeutici eficienţi în tratarea bolilor reumatice şi ale organelor locomotorii, a problemelor ginecologice, bolilor sistemului nervos şi a celor cardiovasculare.

Apa rece diminuează secreţia bilei, iar apa caldă o stimulează. Folosită pentru cură, apa minerală influenţează pozitiv „întreţinerea” tractului digestiv, funcţionarea stomacului şi a bilei. Denumirea descriptivă de apă vindecătoare de ochi, de picioare, indică şi oportunităţile de utilizare a acesteia.

Băi tradiționale Izvoare de apă minerală